Jurnal de București, Ep 1: Graba strică treaba!

DSC_3089

Centru Vechi, Lipscani, București, 2013

După cum am promis, am să încep o nouă rubrică Junal de București, unde am să scriu povești interesante sau întâmplări de-a lungul timpului petrecut acolo. Dacă ar fi să povestesc din urmă, cred că m-aș încurca în ordinea evenimentelor.Cei drept, unele momente mi le amintesc foarte bine, dar nu pe toate. Așa că am să încerc totuși să amintesc și întâmplări din trecut pentru a întelege povestea de astăzi.

Bun, dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte experiența ar fi următoarele: aventură, progres, prietenie, posibilități, așteptări mai mari, open-minded etc.

Ziua I: Începutul. Destinația București.

Când aud cuvântul București mă gândesc mereu la o viață mai bună. Nu în sensul că acolo este locul ideal, ci trecerea dintr-un oraș de provincie la un oraș mai mare sau capitală în general înseamnă progres. De data aceasta am plecat cu un scop și am ajuns să fac altceva. De fapt, nici nu știam cât voi sta pentru că nu depindea de mine. Tatăl meu trebuia să facă niște analize pentru un dosar așa că nu știam cât trebuia să stam. Am plecat miercuri cu faimosul tren de la 17:35, pentru cei care călătoresc des spre București sigur știu la ce tren mă refer și am ajuns la 21:00 în Gara de Nord. Ne-am îndreptat spre metrou, am luat cartelă, bineînțeles cu 10 călătorii, apoi am intrat în trenul cu direcția Dristor 2. Cel mai frumos sentiment este acela când în mijloacele publice precum autobuz, metrou și așa mai departe, nu stă lumea să se holbeze la tine. Fiecare este cu treaba lui, iar din când în când mai zărești o persoană care se uită la tine.

”Atenție! Se închid ușile!”

De fiecare dată când merg undeva în București cu metroul, încerc să invăt traseul, în special prima stație și penultima, nu e alta, dar mi s-a întâmplat să iau metroul în partea opusă. Pentru a ajunge la Dristor din stația Gara de Nord mergem cu trenul Distror 2. Și de aici începe aventura pentru că la un moment dat pierzi numărul staților. Mereu țin minte Obor, Stefan cel Mare, Piața Victoriei, Piața Ianucului, Piața Muncii și Dristor 2. S-ar putea să le fi zis pe toate, dar ordinea s-ar putea să nu fie asta. Este destul de ușor să circuli cu metroul, trebuie să fii atent la indicații, dacă nu riști să faci ocolul magistralei. Vorbesc din proprie experiență. Eram o dată la Piața Unirii și trebuia să ajung în Dristor. Trecuseră câteva luni bune de când nu mai circulasem cu metroul, așa că am uitat ce metrou trebuie să iau. Am întrebat pe cineva ce metrou pot să iau spre Dristor și mi-a răspuns că Dristor 2. Răspunsul era corect, ajungea la Dristor, dar am mers 13 stații cu metroulharta_thumb în loc de trei dacă luam Republica sau Anghel Saligny. (Vezi harta metrorex).

„Urmează stația Dristor 2 cu peronul pe partea stângă”

După aproximativ 20 de minute ajungem în Dristor. Întrăm până în Mega Image (uimitor în Dristor sunt cel puțin patru magazine Mega Image). Ajungem într-un final la destinația propusă. Ziceam că pentru mine, acest oraș înseamnă și prietenie.Așa este, majoritatea prietenilor sau persoanelor cunoscute sunt aici. Alexandra (a.k.a Alexu) face parte din categoria „Friends for ever” și de fiecare dată când ajung în București mă cazează la ea. Și pot spune că este o gazdă foarte bună, primitoare, care te face să te simți ca acasă. Ne desfacem bagajele și ne stragem la un pahar cu vorbă să punem țara la cale, înainte de somn!

Ziua a doua: Destinație cu GPS: Eroilor-Șoseaua Pandurilor

IMG_9349

Strada din București, de la Eroilor spre Șoseaua Pandurilor București, 2015

De dimineață, trebuia să ajungem între 10:00 și 14:00 la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă (știu, e un nume foarte lung) pentru internare. Nu știam exact cum să ajungem acolo, așa că ne-am uitat pe hartă (google maps) și am ajung la concluzia că cel mai simplu este de la stația Eroilor. Știu destul de bine zona pentru că Alexu este la Facultatea de Drept și prin urmare am avut posibilitatea de a frecventa zona. Am plecat încet spre institut undeva în jurul orei 9:00. De la stația Eroilor, treci pe lângă o biserică,în stanga ei, și mergi toată strada până când se face o curbă, faci dreapta, iar la un moment dat trebuie să urci multe, multe scări. De fiecare dată când le-am urcat m-am oprit câteva minute. Dacă ești student la Universitatea din Craiova, cu siguranța știi drumul până la CM-uri. Cam așa era și aici traseul. În cele din urmă am ajuns la destinația dorită.

„Mă scuzați aici este….”

Nici nu am intrat bine pe poartă și înainte de a apuca să pun întrebarea „dacă aici este institutul pentru expertiză”, portarul răspunde că „DA! Aici este”. Mi s-a părut straniu pentru că nici nu știa ce vreau să intreb. Am trecut peste, ne-a arătat unde trebuie să mergem (precizez că este o clădire de tip labirint, unde sunt săgeți care să te ghideze). Am ajuns la „recepție”. Două femei completau de zor niște dosare și uitaseră că mai sunt și oameni care așteaptă. După câteva minute bune își dă seama că suntem și noi acolo. Ne cere chemarea primită prin poștă, apoi ne zice să mergem la garderobă. Era ora de vârf așa că am așteptat vreo 20 de minute până să se elibereze. Am așteptat să ne strige asistenta pentru internare și prima vizită la comisie.Deja îmi pierdusem din rabdare, dar încercam să par cât mai calmă.

Într-un final strigă și ne-a zis să o urmăm. Drumul până la salon a fost de circa cinci minute, pe care nu-l puteai reține din prima pentru că era drepata-stânga, stranga-dreapta, iar la un moment dat te piereai. Ulterior am descoperit drumul prin curte, care este cel mai simplu,dar la momentul respectiv nu-l știam. Am ajuns în salon, dar trbuia să așteptăm să-i externeze pe ceilalți, lucru care se întampla la 14:00, iar noi când am ajuns era 11:30. Am stat, m-am plimbat dintr-o parte-n alta. Am ascultat poveștile celor de acolo, cum au ajuns să fie bolnavi. Erau trei, unul dintre pacienți era ungur și vorbea foarte greu din cauza problemelor medicale, unul era din Sibu, iar ultimul,cel care aștepta să fie internat era din Suceava. Din plictiseală și din foarte mult timp la dispoziție am intrat în vorbă cu ei. Cel din Suceava venise cu soția sa care vorbea o română-moldovesească de toată frumusețea, cu alte cuvinte trebuia să te concentezi să înțelegi ce zice. La un moment dat nu am mai rezistat, așa că am început să dau din cap în semn de aprobare. Într-un final au plecat, au început să se facă internările.

După ce medicul a venit la control, ma cheama în cameră și îmi spune că durează destul de mult și că marți s-ar putea să îi facă externarea.Pentru mine nu era o problemă, cu cât mai mult cu atât mai bine, e o vacanță pregungită. Oricum cei drept, cei de aici chiar merg pe principiul graba strică treaba.

„Unde ieșim în seara asta?”
3faaf9ekulturhouse1

Kulturhaus. Sursă: google.com

Am ajuns „acasă” și m-am pus să privesc un film. La ora 17:00 fetele (Alexu și Alexa) trebuiau să plece la Operă, așa că am mai stat să vorbim între timp și am zis că-l văd după. M-am uitat la un film și două episdoade, unul din Castle și unul din Arrow. La ora 21:00 s-au întors de la Operă, iar prima intrebare a fost „ieștim în seara asta, da?”. Și unde poți să ieși în București, cu bani puțini? Ați ghicit, Kulturhaus. Am plecat destul de tărziu de acasă, în jurul orei 1:00 și când am ajuns era destul de multă lume. Agitație multă și oameni dubioși care se bagă cu tine în seamă, cam așa poți descrie Kulturhaus. Am stat ce am stat și la 4:00 am plecat spre casă. Ori m-am săturat eu de ieșit sau nu mai sunt obșnuită,ori Kultur nu mai este ca înainte. După ce am ajuns acasă, am mai stat vreo două ore de vorbă, și într-un final ne-am pus să dormim.

Ziua a treia: Toată lumea în București!

DSC_3801

Centrul Vechi, peisaj nocturn, București, 2013

Vineri dimineața a fost prima zi în care m-am trezit și eu mai târziu. Bine, nu foarte târziu în jurul orei 12:00. După ce m-am trezit și am luat micul-dejun, m-am pus să privesc seriale. Fetele trebuiau să învețe așa că am zis să nu încurc. Din când în când mă duceam la Alexu să o ascult. La ora 17:00 am plecat cu Alexa la un salon in Dristor pe care, bineînțeles, l-am căutat cu GPS-ul. Când am ajuns în față, pe GPS ne arăta că acolo este salonul, dar noi nu vedeam nimic. Aveam dreptate că nu aveam cum să vedem pentru că nu era niciun afiș și salonul era la etajul patru. Între timp, după ce m-am uitat pe toate revistele de acolo, de la Cosmopolitan până la Bazar, m-a sunat o prietenă din Craiova care era în București și care voia să ieșim prin oraș. Ne-am hotărât să ieșim mai mulți în Centrul Vechi. Când am ajuns acolo, am încercat să găsim o masă în câteva localuri, dar toate erau full. Într-un final am găsit în Oktoberfest o masă de șase persoane, numai bună pentru noi. Am rămas acolo și am stat până mai târziu, astfel încât să ne întoarcem cu ultimul metrou.

Ziua a patra: Sâmbăta se stă acasă. 

Bine, nIMG_9323u chiar toată ziua. Sâmbătă în jurul orei 16:00 am făcut o vizită până la Institutul Medical. A fost o zi frumoasă de primăvară, calduroasă, numai bună de o mini plimbare prin București. Îmi pare rău ca nu m-am simțit foarte bine și să mă plimb mai mult. Oricum ce nu te omoară, te intărește, asta am experimentat pe pielea mea. La institut nu am stat mai mult de o jumătate de oră pentru că aveam treabă și nu puteam să ajungem târziu acasă. Plus că drumul era destul de lung, de la Dristor până la Eroilor sunt 15 minute și de la Eroilor până la Institut vreo 20 de minute. Puteam să luăm un autobuz până pe Șoseaua Pandurilor, dar am zis că drumul cel mai scut este cel pe care îl cunoști cei mai bine.

Seara de filme și povești

Sâmbătă seara am stat de vorbă ore în șir și ne-am amintit toate momentele petrecute împreună. Mi-am amintit de anul în care am venit în București și am prin 1 și 8 martie acolo. Parcă era altcumva, eram mai mică, avem energie mai multă, vedeam altcumva totul de la clasicul ieșit în oraș până la poveștile pe care le aveam. Acum sincer nu mai este o prioritate pentru mine. În cele din urmă ne-am pus să privim un film la care eu am adormit. Bineînteles că mereu adorm atunci când îmi propun să nu. Karma, ce pot să zic.

Ziua a cincia. Ce mică-i lumea. Chiar și în București

IMG_9342

Librăria Cărturești, Lipscani, 2015

Din seria: „Te gândești la o persoană sau la mai multe și până la urmă te întâlnești random cu ele”. Eu numesc asta telepatie și chiar cred că există. Duminică seară am ieșit la noua librărie Cărturești din Centrul Vechi (vezi poză). Locația este frumoasă, te duce cu gândul la o casă veche recondiționată, vintage stil franțuzesc. Librăria, nu e cine știe ce, la modul că nu sunt foarte multe cărți și sunt foarte scumpe. Găsești cărți din seria Game of thrones, Divergent în română și in engleză, carți scrise de John Green, Dan Brown, Paulo Coelho și de alți autori cunoscuți. Am văzut foarte multe cărți de dezvoltare personală și istorice sau politice. În schimb nu aveau carți de jurnalism, am căutat peste tot și nu era nici măcar o carte rătăcită. În concluzie, Cărturești este librăria de vizitat nu de cumărat cărți.

DSC_2717

Tabouri din Fire Club, București, 2013

După ne-am oprit pe o bancă din apropriere să mai stăm de vorbă. În timp ce vorbeam prin fața ochiilor noștri trec două prietene. Lumea-i mică și în București. Din seria trecută pentru cei care nu știți poveștile, eu tot timpul mă întâlnesc cu persoane cunoscute din întâmplare în București. Acum mă mai și gândisem exact la cele două persoane, sa le sun să ne întâlnim. Șocul a fost mare, am rămas amândouă blocate. În cele din urmă le-am strigat, și ne-au invitat să mergem în Fire. (trebuie știut ca atunci când vin  în București cele mai cunoscute și frecventate baruri sunt Oktoberfest, Fire, Club A, Kulturhaus, Control). În Fire era multă lume sus, deși era duminică barul era plin. Ne-am dus jos pentru că erau locuri acolo. Nu ne-am mai văzut de mult așa că am încercat să recuperăm cât mai mult într-un timp cât mai scurt. N-am stat foarte mult pentru că nu aveam în plan ieșirea surpriză în Fire și trebuia să facem cumpărături. Da și așa te întâlnești cu persoane în București, dacă vorbești cu ei să te întâlnești există sanse mai mici să ieși decât daca nu-i suni.

Ziua a șasea. Ziua fără facultate

Pentru mine luni a fost ziua în care am stat în casă și m-am uitat toată ziua la seriale și la filme.Ce puteam să fac dacă toată lumea era la facultate sau învăța. Am vazut un film interesant, Syrup, cu un bărbat de are o idee de nume pentru un energizant și prietenul lui și colegul lui de apartament înregistrează el numele și devine celebru. Mi-a plăcut filmul mai ales că are un final la care nu te aștepți. Vedeți filmul și o să întelegeți. Aștept feedback după. Am vorbit cu o colegă care mi-a povestit ce s-a întâmplat la facultate (teoretic și eu aveam luni cursuri) și mi-am dat seama că nu pierd nimic, deși voiam să merg la cursul de fotojurnalism. Seara am ieșit la o mini plimbare, (la cumpărături în Auchan), iar apoi am ajuns acasă și am gătit. Da, am gătit, știu să fac și asta.

Ziua a șaptea: Verdictul final. DA sau NU?

IMG_9365

Cișmisiu at night. București, 2015

Marți dimineață m-am dus la institut pentru că  urma să fie externat tatăl meu. Am ajuns la 12:00 acolo și la ora 14:00 am plecat. Înainte de a pleca, trebuia să treci pe la comisie să îți spună starea dosarului și să primești biletul de externare. Aveam emoții pentru că foarte mulți mi-au spus că sunt mai multe dosare respinse pe zi decât aprobate. La noi nu a fost cazul, verdictul final a fost DA! Dosarul a fost aprobat. Măcar a meritat drumul până în București și timpul petrecut acolo. Pe drum spre Dristor am hotărât ca mai pe seară să-l scot la o plimbare pe tatălm meu care nu a mai fost în București de când era tânăr.

Am ajuns acasă, ne-am odihnit și apoi am pornit la drum. Am coborât la Piața Unirii, ne-am plimbat prin Centrul Vechi, am trecut de BNR și apoi am ieșit pe Calea Victoriei. M-am gândit să mergem pe lângă Cercul Militar spre Cismigiu. Este frumos noaptea în parc, dar vara când este lume. Atunci nu erau decât două-trei persoane care alergau și poliția comunitară. În cele din urmă am ajuns la Izvor de unde am luat metroul spre casă.

Ultima noapte în București înainte înseamna automat ieșit în club. Acum nu, am stat acasă, mi-am făcut bagajele și m-am uitat la un film. În minte îmi făceam lista cu lucrurile pe care nu trebuie să le uit, pentru ca la 6:00 trebuia să ma trezesc.

Ultima Zi: „Urmează stația Gara de Nord”

IMG_9376

Gara de Nord, București, 2015

Dimineața ne-am trezit devreme, am mâncat ceva și am pornit la drum. Agitația de dimineața de la metrou, inghesuială mare și foarte mulți oameni care merg agitați și câteodată mai intră și în tine. Era atât de multă lume încât în maxim trei minute trenul era plin (Dristor 2 este capăt de linie). Am stat în picioare, sprijinită de usă pentru că nu aveam loc. Norocul a fost că eram pe partea dreaptă și majoritatea stațiilor aveau peronul pe partea stângă. Am ajuns în Gara de Nord. Mereu mi-a plăcut să stau în gară și să mă uit la trenuri cum vin și cum pleacă. În acea zi era și foarte obosită și parcă voiam să vină cât mai repede trenul, deși nu aș fi plecat. Dacă era după mine mai stăteam. Trenul a sosit la ora 9:05 și a staționat 15 minute în Gara de Nord. Înainte de a pleca, m-am mai uitat o dată pe geam. În câteva minute orașul a dispărut. După am văzut un câmp infinit, un peisaj mohorât de sfârșit de iarnă, început de primăvară. Singurul meu gând era când mă mai întorc.Raspunsul pe care mi-l dădeam mereu era curând. Trenul a ajuns de unde a plecat și viața mea a revenit la normal. Aceleași lucruri, aceleași locuri, aceiași oameni: Urmează stația Gara din Craiova cu peronul pe partea stângă. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: